Piața Stomatologică

Anunțuri







Județe

M&M Dental Team angajeaza medici stomatologi in Constanta

Îți dorești să fii aproape de pacienții tăi așa cum ești de familia ta? Să oferi acel act medical care să răspundă nevoilor pacienților așa cum ți-ai trata membrii familiei? Temeinicia lucrului bine făcut, importanța igienizării dentare subgingivale și supragingivale, tratamentul de canal realizat prin microscop dentar, plombarea și modelarea dinților la standarde estetice și fizionomice riguroase, șlefuirea selectivă și șlefuirea cu prag în protetica dentară, protetica dentară pe implant, ghidajul chirurgical în implantologie, ortodonția invizibilă sunt manopere medicale pe care ai șansa să le implementezi în Clinica noastră, alături de dr. Cristian Mina.
Dacă nu ai expertiză, dar îți dorești să faci lucrurile altfel, încă de la debutul carierei, te așteptăm să te alături echipei medicale M&M Dental Team, într-o abordare și demers trainic realizate! Medicii stomatologi care empatizează, care sunt aplecați către oameni și își propun un act medical desăvârșit sunt așteptați să depună aplicațiile pe adresa mm_dentalteam@yahoo.ca!
👉 Extinderea echipei vine ca urmare a creșterii, dar și a dorinței de a oferi mai mult pacienților noștri. Așadar, M&M Dental Team și Denta Loft Clinic încep reamenajarea imobilului achiziționat pe Bulevardul Ferdinand nr 34. Acest proiect ambițios, derulat pe o suprafață de 600mp, va găzdui un spațiu modern dedicat atât nevoilor pacienților, cât și educației studenților din domeniul sănătății dentare, incluzând un laborator de tehnică dentară, facilități de implantologie și chirurgie avansată, și o sală de cursuri deschisă comunității studențești, sub îndrumarea dr. Cristian Mina. ❤️

 Constanța, Constanța


Fă-ți un cont gratuit și primește cele mai relevante anunțuri pentru tine.
Asigură-te că ești tot timpul la curent cu Piața Stomatologică!


Postează gratuit un anunț
Am găsit 2 anunțuri folosind căutarea care respectă criteriile: "Locuri de muncă", "Medic", "Implantologie"

Piața Stomatologică

Portal

creat special pentru dumneavoastră

Piața Stomatologică vă permite să postați anunțuri gratuite de angajare, închiriere și vânzare de produse, tehnică dentară, aparatură și produse, congrese, cursuri stomatologie.

Află mai multe
Piața Stomatologică

Performanță

iStoma

Aplicația medicilor eficienți

Află mai multe
Piața Stomatologică

Caut Dentist Bun

Portal

Platforma de marketing a clinicilor stomatologice

Fii prezent în cel mai mare director stomatologic din România

Află mai multe
Caut Dentist Bun

Parteneri Piața Stomatologică